În contexul Anului omagial euharistic şi Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, și cu ocazia Sfintelor Sărbători de Crăciun Fundația „Episcop Melchisedec” a organizat manifestarea cultural-religioasă intitulată „Plecare fără întoarcere”, o piesă de teatru în amintirea jertfei martirice din anul 1714 a Sfinților Brâncoveni.
Pe parcursul a două ore, spectatorii au vizionat filmul care a evocat jertfa Sfinților Brâncoveni, şi au fost încântaţi de balada populară „Constantin Brâncoveanul”, pe versuri de Vasile Alecsandri , interpretată de Daria Ignat și Anastasia Bărăscu. Momentul culminant al serii a fost punerea în scenă a piesei de teatru „Plecare fără întoarcere” de actorii de la Compania de Teatru „Civic Art” din Bucureşti. Piesa a adus în atenţie ultimele momente din viaţa Sfântului Domnitor Constantin, petrecute într-una din celulele închisorii „Ediculé” din Istambul, cu puţin timp înaintea decapitării sale, a fiilor săi şi a sfetnicului Ianache Văcărescu. Scenariul și regia au aparţinut actorului Marian Ciripan, care l-a interpretat pe sfântul voievod martir Constantin Brâncoveanu alături de actorii Cristina Moldoveanu, în rolul doamnei Marica Brâncoveanu, Corneliu Jipa, în rolul stolnicului Cantacuzino și Cristian Dionisie, în rolul trimisului sultanului, Imbrohorul Kuciuk Selin.
Seara cultural-religioasă s-a încheiat cu rostirea cuvântului de binecuvântare şi învăţătură al Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul care a numit evenimentul ca fiind ”o veritabilă cateheză culturală, o mărturisire de credinţă ortodoxă, dar şi o lecţie de patriotism autentic”.
Din sponsorizările obținute pentru organizarea acestui spectacol s-au realizat 55 de pachete cu dulciuri, alimente, rechizite și jucării pentru copii beneficiari ai Centrului de zi.