• Str. Alexandru cel Bun, Nr. 4, Roman, Neamt
  • 0728 880 510
  • fundatiamelchisedec@gmail.com

Istoric

EPISCOPUL MELCHISEDEC ȘTEFĂNESCU

(1823-1892)

Venerabilul episcop Melchisedec al Romanului a fost unul din cei mai luminați ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române din a două jumătate a secolului XIX. episcopul-melchisedec-stefanescu

Originar din comună Gârcina, județul Neamț, tânărul Mihail – după numele de botez – era cel dintâi născut din cei unsprezece copii ai preotului Petrache și ai prezbiterei Anastasia Ștefănescu. Tatăl său a fost un bun preot și un adevărat slujitor al Bisericii lui Hristos. El a păstorit parohia Gârcina timp de 50 de ani. Iar mamă să „a fost model virtuților femeii de țara, cu deosebire, a soției preotului de țara”. Dând copiilor lor o educație creștinească aleasă, cinci dintre ei au îmbrățișat viață călugărească.

Cel dintâi chemat de Hristos a fost Mihail. Între anii 1834-1838 urmează Seminarul de la Socola-Iași. După ce stă patru ani de zile că învățător de sat, reia cursurile, și în anul 1843 este numit profesor de retorică, pastorală, istorie și geografie, la seminar dovedindu-se un talentat dascăl și catehet. În același an primește tunderea monahală cu numele de Melchisedec, iar în anul următor este hirotonit ierodiacon.

Fiind dăruit de Dumnezeu cu multă înțelepciune și cu o viață duhovnicească exemplară, între anii 1848- 1851, ierodiaconul Melchisedec își continuă studiile la Academia Teologică de la Kiev, înființată de mitropolitul Petru Movilă. Apoi este hirotonit ieromonah și numit profesor de patristică, drept canonic, liturgică și teologie comparată la Socola, unde funcționează până în anul 1856. Pe drept cuvânt, arhimandritul Melchisedec Ștefănescu a fost un eminent profesor ai Seminarului de la Socola, un devotat slujitor al Bisericii lui Hristos și un neegalat pedagog și părinte duhovnicesc al viitorilor candidați de preoție. Numeroși elevi formați de dânsul au ajuns buni preoți, egumeni, profesori și ierarhi aleși în Moldova.

Arhimandritul Melchisedec, prin personalitatea și cultură să, ridica Seminarul la Socola – cel dintâi seminar teologic din țara noastră (1803) și prima școală gimnaziala din Principate cu predarea în limbă română la nivelul unei adevărate academii teologice românești. Aici au crescut și s-au format mii de slujitori ai sfintelor altare.

În anul 1856, arhimandritul Melchisedec este numit rector al Seminarului de la Huși, reușind în câțiva ani să-l reorganizeze în întregime, pe măsură celui de la Iași, cu local propriu, cu profesori buni și la un nivel duhovnicesc satisfăcător. Aici s-au format peste o mie de preoți buni pentru Biserică lui Hristos, pregătiți cu părintească grijă de acest mare pedagog.

Între anii 1857-1859, arhimandritul Melchisedec a stăruit cu timp și fără timp la unirea Principatelor Române, folosind cu multă înțelepciune, atât catedră, cât și amvonul. El luă că temelie a unirii românilor cuvintele Mântuitorului, Care zice: Precum Tu, Părinte, întru Mine și Eu întru Ține, așa și aceștia întru Noi una să fie (Ioan 17, 21). El dovedea prin cuvânt și faptă că unirea fraților români, de același neam și limbă, de aceeași credința și trăire creștină, este o datorie evanghelică sfântă, după modelul unității treimice și a sfinților din ceruri. Unitatea românilor, spunea el, va duce nu numai la întărirea națională și la risipirea vrajbei dintre frați, dar în aceeași măsură și la întărirea Ortodoxiei românești, pentru a putea rezista prozelitismului religios străin, care caută să dezbine Neamul și Biserică noastră apostolică.

La sfârșitul anului 1862, Arhimandritul Melchisedec este hirotonit arhiereu și numit locotenent de episcop la Huși. În ianuarie, 1865, este numit episcop al Dunării de Jos, eparhie pe care o păstorește cu aleasă grijă duhovnicească timp de cincisprezece ani. Cea dintâi preocupare a să, că episcop, a fost să zidească biserici prin sate și să numească preoți luminați și cu frică de Dumnezeu în toate parohiile din eparhie. Episcopul Melchisedec făcea regulat vizite canonice pe la sate și orașe, sfințea noi lăcașuri, învață pe credincioși să păstreze cu sfințenie dreaptă credința și să ducă o viață creștinească, plină de dragoste și de fapte bune. O deosebită grijă purta noul episcop pentru văduve, pentru orfani și pentru țăranii săraci, pe care îi miluia după putere și îi mângâia cu cuvinte părintești. Fiind profund cunoscător al Sfintei Scripturi și al învățăturii Sfinților Părinți și fiind înzestrat de Dumnezeu cu darul frumoasei vorbiri, episcopul Melchisedec s-a dovedit în eparhia să un neobosit predicator și apostol al lui Hristos. Același lucru îl cerea și de la preoți: viață morală exemplară, slujbă religioasă după rânduială și predicarea neobosită a cuvântului lui Dumnezeu.

În primăvară anului 1879, episcopul Melchisedec este chemat să păstorească Eparhia Romanului, pe care o conduce cu aceeași demnitate și înțelepciune duhovnicească timp de peste treisprezece ani. Că mare organizator al treburilor bisericești și luminat pedagog, episcopul Melchisedec da o mare amploare Seminarului de la Român. El voia că preoții să fie cât mai luminați la minte și cu viață aleasă, pentru a fi credincioșilor, atât apostoli și părinți duhovnicești, cât și învățători de carte. Pe elevii săraci și silitori la carte, episcopul îi întreținea personal la seminar, iar pe alții îi primea că bursieri. Mulți din ucenicii săi care au făcut seminarul la Român au ajuns renumiți preoți, misionari, profesori și episcopi. De asemenea, cu binecuvântarea să, se construiesc numeroase biserici noi prin sate, pe care le sfințește personal, se înnoiesc unele mânăstiri și schituri că: Bogdana, Sihastru și Măgură din județul Bacău; sau Buluc, Tarniță, Lepșa și altele din județul Vrancea. Ajută personal la ridicarea unor școli pentru luminarea poporului, iar la Spitalul din Român, pe lângă obișnuitele vizite duhovnicești, acordă subvenții pentru ajutorarea bolnavilor săraci.

Fiind unul din cei mai învățați ierarhi ai timpului sau și un profund teolog, episcopul Melchisedec a avut un rol duhovnicesc important în viață Bisericii românești. Astfel, el a contribuit mult la unirea celor două biserici locale din Moldova și Țara Românească, ajungând că în anul 1865 să se întrunească la București, pentru prima dată, un Sinod general al Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea, a contribuit personal la întocmirea unor regulamente pentru disciplină monahala și bisericească, pentru învățământul teologic, pentru alegerea arhiereilor, pentru revizuirea și editarea cărților bisericești, că și pentru apărarea credinței ortodoxe pe pământul țării noastre, singură și adevărată credința apostolică.

O contribuție importantă a avut episcopul Melchisedec și la întocmirea Legii Organice din 1872, prin care s-a constituit Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Tot la stăruința să și în urmă memoriului compus de el către Patriarhia Ecumenică din Constantinopol, s-a sfințit pentru prima dată în țara noastră Sfântul și Marele Mir, în anul 1882. Aceeași deosebită contribuție a avut marele ierarh și la dobândirea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române. Ca urmare a Actului Sinodal întocmit de el cu multă înțelepciune, în primăvară anului 1885 se recunoaște autocefalia Bisericii noastre. Episcopul Melchisedec a scris, de asemenea, numeroase cărți cu conținut teologic, pastoral, apologetic și istoric. Dintre acestea amintim: Liturgică, Tipicul, Dogmatică, Introducerea în științele teologice, Introducerea în sfintele cărți ale Vechiului și Noului Așezământ (2 tomuri) (1860); Teologia pastorală, Cronică Hușilor și a Episcopiei (1869); Cronică Romanului și a Episcopiei, 2 vol. (1874-1875); Papismul și starea actuală a Bisericii Ortodoxe din România (1883); Biserică Ortodoxă în luptă cu protestantismul (1890); Despre icoanele miraculoase de la Athos de proveniența românească (1883); Notițe istorice și arheologice de pe la 48 de mânăstiri și biserici antice din Moldova (1885); Viață și scrierile lui Grigore Tamblac (1883); Viață mitropolitului Antim Ivireanul (1886) și altele.

 

FUNDAŢIA care îi poartă numele s-a înfiinţat în anul 1892, conform dorinţei testamentare a lui Melchisedec Ştefănescu (testament redactat cu trei ani înainte de moartea sa) şi în urma donării unui teren de 28.070 mp.

Amplasamentul este în zona centrală a Municipiului Roman, pe strada Alexandru cel Bun la nr. 4 (fostă Alexandru Lăpuşneanu nr. 1). Trebuie menţionat că întregul ansamblu al Fundaţiei Melchisedec este declarat monument istoric.

În arhivele Muzeului Medico-Istoric al Spitalului Roman, pachet Theodori, dosar „Fundaţia Melchisedec”, reiese că terenul Fundaţiei „Episcop Melchisedec” a aparţinut dr. Theodori care, în anul 1853 şi-a construit casa cu lungimea de 37,70 m şi lăţimea de 8,70, cu faţada spre şoseaua Roman-Bacău şi cu terasă în partea dinspre grădină. Medicul Theodori, având mari cheltuieli cu educarea copiilor săi în străinătate, a amanetat atât casa cât şi grădina.

În anul 1880, după moartea dr. Theodori, neputând plăti împrumutul şi dobânzile, moştenitoarea de drept (Olimpia- fiica dr. Theodori) a vândut pentru suma de 14.000 lei atât casa şi terenul bancherului Raxler din Iaşi.

În 1886, Episcopul Melchisedec Ştefănescu al Romanului a cumpărat de la consorţiul bancar sus-amintit toată proprietatea, iar în 1891 cumpără şi casa marelui negustor Varducea, aflată în imediata vecinătate.

În 1892, la 16 mai episcopul Melchisedec moare şi, conform testamentului lăsat, epitropia Fundaţia Melchisedec împlineşte dispoziţiile testamentare ale acestui mare ierarh, care au fost realizate aşa cum se văd şi astăzi.

Clădirea Şcolii de Cântăreţi Bisericeşti este ridicată, conform Listei Monumentelor Istorice în secolul al XX-lea, deşi, conform altor surse istorice, construcţia a fost ridicată în anul 1892 din fondurile anuale ale Episcopului Melchisedec. Nu avem la dispoziţie suficiente date pentru a putea preciza stadiul în care se găsea construcţia la trecerea la cele veşnice a Episcopului.

Clădirea Grădiniţei este ridicată în anul 1915, după planurile arhitectului G. Cazaban, pentru a realiza una din dorinţele testamentare ale Ep. Melchisedec. Conform unor surse alternative, anul construirii imobilului este 1912.

În 1948, Fundaţia Melchisedec este desfiinţată prin Ordin al guvernului de la acea dată. Întregul patrimoniu este transferat Ministerului Învăţământului.

După 1990, în scopul continuării realizării dorinţelor testamentare ale Episcopului Melchisedec, se reînfiinţează Fundaţia „Episcop Melchisedec”.

Această fundaţie, condusă de Înaltpresfințitul Ioachim din anul 2003, se reorganizează şi demarează o activitate deosebită, care completează activităţile Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, atât prin sectorul social-filantropic cât şi prin sectorul cultural.

În anul 2009, la iniţiativa Înaltpresfințitul Ioachim şi prin coordonarea în calitate de manager de proiect a Pr Ioan Gherasimescu, s-au întocmit două proiecte cu finanţare europeană, prin Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est, Piatra Neamţ, în cadrul Programului Operaţional Regional, Axa 3.2, de reparare, reabilitare şi dotare a celor trei clădiri monumente istorice, din proprietatea fundaţiei, în care funcţionează astăzi un Centru de zi pentru copii din familii în dificultate „Episcop Melchisedec” şi un Centru social multifuncţional „Episcop Melchisedec”. S-au semnat contractele în luna septembrie 2010, iar lucrările de reparaţii, consolidări şi dotări au început în data de 22 nov. 2010 finalizându-se la data de 1 mai 2012.